La extremitatea vestică a Europei, pe ţărmul Atlanticului, se află o ţară despre care se spune că este fermecătoare. Este Portugalia. “Pământul nostru, scria romancierul José Saramago, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost înzestrat cu frumuseţe. Poate că-i lipseşte ceva, poate că multe îi lipsesc, dar frumuseţe a avut întotdeauna din belşug, iar belşugul acesta este o minune a naturii noastre veşnic neostoite.” În vechime, Portugalia se numea Lusitania, iar locuitorii săi lusitani. Geograful Strabon face în secolul I î.C. următorul comentariu: “La nord de fluviul Tejo se întinde Lusitania, cel mai puternic dintre teritoriile iberice, care a rezistat cel mai mult cuceririi romane.” Nucleul viitorului stat portughez este Condado Portucalense (Comitatul Portucalense). Numele său derivă din Portus şi Cale, două localităţi de la estuarul fluviului Douro, cunoscute azi sub numele de Porto şi Vila Nova de Gaia. Mulţi istorici au încercat să răspundă la întrebarea: de când poate fi considerată Portugalia un stat independent ? Nu se ştie cu exactitate, dar se crede că din anul 1143, când Dom Afonso Henriques este recunoscut rege şi odată cu el ia naştere prima dinastie portugheză, cunoscută sub numele de afonsina sau de Borgonha. Republica Portugheză de azi are o suprafaţă de 91.985 km2, dintre care 88.944 km2 corespund teritoriului continental şi restul arhipelagurilor Açores şi Madeira. După recensământul din 2002, populaţia era de 10.356.147 de locuitori. Ţara este împărţită în 11 regiuni istorico-geografice: Minho, Trás-os-Montes şi Alto Douro, Douro Litoral, Beira Alta, Beira Baixa, Beira Litoral, Estremadura, Ribatejo, Alto Alentejo, Baixo Alentejo şi Algarve şi în 18 districte administrative, trei dintre ele aflându-se în Açores şi Madeira. Istoria Portugaliei e istoria descoperirilor şi a cuceririlor. A fost primul IMPERIO ULTRAMARINO (imperiu colonial, imperiu de dincolo de mări) din Europa. O pagină glorioasă a istoriei sale sunt marile descoperiri geografice, care încep cu infantele Dom Henrique, supranumit O NAVEGADOR (Navigatorul). El iniţiază o campanie sistematică de expediţii de-a-lungul coastelor Africii Occidentale. Marinarii portughezi ocupă arhipelagurile Madeira şi Açores în secolul al XV-lea. Spre sfârşitul aceluiaşi secol continuă expansiunea maritimă portugheză prin descoperirea drumului pe apă spre India de către Vasco da Gama, iar această expediţie a avut ca rezultat pătrunderea Portugaliei în China (Macao) şi în Japonia. Anul 1500 este crucial pentru portughezi: este descoperită Brazilia de către Pedro Alvares Cabral. Brazilia va fi până la independenţa sa din secolul al XIX-lea, colonia cea mai bogată, perla coroanei portugheze. În secolele al XVI-ea şi al XVII-lea sunt cucerite teritoriile africane, dintre care cele mai importante sunt Angola şi Mozambicul. Alte colonii ale Portugaliei sunt Capul Verde, São Tomé şi Príncipe, Guineea Bissau pe continentul african, ca şi teritorii din India Goa, Diu,Damão. Portugalia are oceanul şi munţii, dar are şi câmpii roditoare. Are lande care se întind cât vezi cu ochii în Alentejo, ori terase care se înalţă pe malurile fluviului Douro, pline de podgorii. În Algarve sunt numeroase plantaţiile de portocali, lămâi şi rodii. În centrul Portugaliei, la vărsarea fluviului Tejo se află Lisabona, capitala ţării, care, după o legendă, a fost întemeiată de Ulisse. În anul 1775 un cutremur puternic urmat de un incendiu devastator distruge oraşul. Marchizul de Pombal îl reconstruieşte după principii moderne, devenind primul oraş sistematizat la Europei. În Lisabona de azi cartierele vechi Alfama, Mouraria, Madre de Deus şi Xábrega, alături de noile cartiere moderne dau un farmec special acestei capitale europene. În Coimbra se află prima universitate portugheză, una dintre cele mai vechi din Europa, fondată în anul 1290. Porto, al doilea oraş al ţării şi-a cucerit o binemeritată faimă datorită vinurilor sale celebre în toată lumea. Portugalia are multe monumente medievale, castele, mănăstiri, palate. Sunt celebre O Mosteiro de Santa Maria de Alcobaça, O Mosteiro da Batalha, celebrul Convento de Tomar şi, mai ales, O Mosteiro dos Jerónimos din Lisabona unde se află mormintele regelui dom Manuel I, cel al lui Vasco da Gama şi cel al lui Luis de Camões, poetul naţional portughez. Monumentele se întâlnesc la fiecare pas. Merită să menţionăm aici a Torre de Belém ( Turnul Belém) de unde plecau caravelele spre toate colţurile lumii. Portugalia este renumită şi prin plăcile de ceramică pictate, os azulejos, considerate simbolul poporului portughez. O azulejo este decoraţia predilectă a interiorului şi exteriorului caselor lusitane. Despre Portugalia se pot scrie volume întregi, fără a epuiza tot ce este legat de această ţară iberică atât de deosebită. Am putea vorbi mult şi despre fado şi despre celebrele Casas de Fado,unde se ascultă tradiţionala muzică făcută celebră în toată lumea de Amalia Rodrigues, a rainha do fado (regina, cum o numesc ei) Fado înseamnă destin,iar melodiile sunt foarte triste; plâng dragostea şi iluziile pierdute. Dar nu putem vorbi despre Portugalia şi portughezi fără a aminti şi de gastronomia lor, de celebrul bacalhau (moruă, cod sărat), pentru care au peste 365 de reţete culinare, despre vinurile nobile servite în tavernas sau esplanadas şi despre proverbiala ospitalitate a portughezilor. Români celebri au trăit acolo şi au scris despre Portugalia: Mircea Eliade, Lucian Blaga, Nicolae Iorga. La Estoril a fost locul de exil al regelui Carol al II-lea al României. Cine ajunge în Portugalia doreşte să revină, deoarece ţara are un farmec aparte, iar oamenii sunt primitori şi prietenoşi. Şi dacă, din întâmplare, reuşim să spunem şi câteva cuvinte în limba lor, le intrăm definitiv în suflet.