Limba olandeză, denumită uneori şi prin glotonimul livresc limba "neerlandeză" este o limbă indo-europeană, din familia limbilor germanice, ramura de Vest, din care mai fac parte engleza, germana şi frizona. Este limbă oficială în Olanda, Belgia, Surinam şi Antilele Olandeze; limba maternă a 22 – 24 de milioane de vorbitori (surse bibliografice diferite). Olandeza din Belgia mai este numită, neoficial şi impropriu, limba flamandă. 9 vocale scurte, 4 lungi, numeroşi diftongi specifici, dificil de pronunţat pentru străini (huis, leeuw, tijd); 7 consoane surde, 15 sonore (dintre acestea, g şi j nu sunt foneme specifice limbii olandeze, ele apar numai în neologisme: garçon, journaal); consoanele sonore în poziţie finală devin surde, ca în germană: baard, pronunţat [-t]; w se pronunţă bilabial în sudul Olandei şi Belgia, şi labiodental în nordul Olandei. Spre deosebire de limba germană, structura gramaticală a limbii olandeze se simplifică, considerabil, încă din Evul Mediu: pierderea sistemului cazual la substantive, exprimarea analitică a cazurilor genitiv şi dativ: N., Ac., articulat: de vrouw (femeia), G. articulat: van de vrouw (a, al, ai, ale femeii), D. articulat: aan de vrouw (<dau> femeii); cele trei genuri gramaticale: masculin, feminin şi neutru - regrupate în olandeza contemporană în două clase de substantive, în funcţie de articolul hotărât: clasa "de", cea mai numeroasă, pentru substantivele de genul masculin şi feminin, reorganizat astfel ca genul comun: de man, de vrouw, de stoel, şi clasa "het", pentru substantivele neutre: het boek, het kind; pierderea conjunctivului, cu excepţia unor expresii izolate: Leve de koningin! (Trăiască regina!). Cei mai mulţi dintre vorbitori, nu percep distincţia masculin – feminin la substantivele din clasa "de". Desinenţe pentru plural: -en, -s. Plurale neregulate: ei (ou) – eieren (ouă). Persoana exprimată la verbe prin pronumele personal antepus şi desinenţă: jij hoopt – speri; hij hoopt – (el) speră; wij hopen – sperăm. Viitorul exprimat analitic, cu ajutorul auxiliarului zullen. Topica: subiect – verb – obiect, adjectivul precedă substantivul. Inversarea topicii normale atunci când enunţul începe cu alt element decât subiectul: Morgen ga ik naar Parijs. [adv. – verb – subiect]. Lexicul germanic conţine numeroase elemente comune cu germana de jos (cf. vb. "a face": în ol. maken - în germ. de jos maken - în germ. de sus machen). Împrumuturi din franceză încă din sec. 11. Sec. 17-19, împrumuturi din germană, sec. 20, din engleză. Ortografia, parţial etimologică, redă cu exactitate cantitatea vocalică fără a face uz de semne diacritice. Primul text de limbă olandeză datează din jurul anului 1100. Este vorba de un text scurt scris pe o bucată de pergament, după unii autori cu valoare de probatio pennae. Limba literară s-a bazat la început pe varianta flamandă. Ulterior, în sec. 15 creşte influenţa variantei olandeze. La mijlocul sec. 16 diferenţele dintre cele două variante (cea din N. – olandeză şi cea din S. – flamandă) devin mai accentuate, fapt asociat cu separarea politică şi cea religioasă (răspândirea protestantismului în N., sec. 16, S. rămâne catolic). În perioada colonială limba olandeză s-a răspândit în toată lumea influenţând, prin împrumuturi de termeni maritimi şi din domeniul construcţiilor navale, limbi precum rusa (ţarul Petru cel Mare a locuit ca ucenic pe un şantier naval din Olanda), japoneza (între 1639 şi 1853 olandezii au fost singurii europeni cu care japonezii doreau să aibă contacte directe) sau zulu. Toponime de origine olandeză la New York. Varietatea din Africa de Sud, olandeza vorbită de coloniştii buri pe la mijlocul sec. 17, a devenit o limbă de sine stătătoare: limba afrikaans. Cursurile de limba olandeză pot fi susținute la Echo atât în variantă individuală cât și în grupuri mici (2/3/4 persoane) fie din cadrul aceleași companii sau din rândurile persoanelor interesate să înceapă în același timp.